S-au terminat ieri!
Acum Dona e nervoasa si obosita caci a chinuit-o asta mica toata noaptea.
S-a incercat gasirea explicatiei logice a faptului ca Mika nu mai doarme toata noaptea cum se pare ca era pe cale s-o obisnuiasa Dona inainte sa vin eu. Printre altele s-a emis si ipoteza ca eu as fi de vina, ca cine stie ce fac eu si nu facea ea, de si-a schimbat fata obiceiul. Bine, au mai fost si alte ipoteze, dar pana la urma s-a ajuns si la asta, cum ma asteptam. Nu am reactionat imediat dar ulterior am intrebat-o cum facea ea peste zi si se pare ca nu am introdus eu noutati.
Dar, pe moment, atmosfera era tensionata si Dona era tragicomica in conversatia ei ca de la om la om cu Mika, pe care o intreba ce explicatii poate da, ca si cum aceasta chiar ar fi putut da explicatii.
Cum-necum totusi problema exista si e presanta. Dona nu reuseste sa doarma destul noaptea. Duminica mai merge, recupereaza dormind pana la pranz dar in cursul saptamanii ii e tare greu. Eu am propus din nou s-o iau pe Mika noaptea la mine in camera, cu patutul pe rotile, dat iar mi-a respins idea. De ce oare atat de categoric? Ii e teama ca-i acaparez copilul? Are un fel de gelozie fata de mine, uneori crede ca bebe ma iubeste mai mult. E drept ca eu vorbesc tot timpul cu ea si s-a obisnuit cu timbrul meu: se pare chiar ca o calmeaza s-o tii lipita de tine si sa-i vorbesti. Dona, si cand o hraneste o tine departe de corpul ei si-i vorbeste cam putin. Desigur c-o iubeste nespus dar aici nu e vorba de dragoste mamei ci de “ce si cat” receptioneaza copilul.
Michelle e foarte sensibila la muzica. Ieri a dormit cu muzica in surdina. O muzica lina, gen Iglesias si Norah Johns. Din pacate are boxa chiar la cap si trebuie sa dam muzica foarte incet. Dar asa, cu muzica, doarme bine si pot misca si eu pe la bucatarie, altfel ma blocheaza. In dormitorul mic bazaie tot timpul calculatorul si creeaza un zgomot de fond linistitor. Ma intreb cum ar dormi insa in sforaitul meu? Dona e oripilata de idée. Din aceasta cauza nu pot lasa usa deschisa la dormitorul meu s-o aud pe Mika noaptea si s-o scutesc pe Dona.
Problema a ramas insa nerezolvata, nu s-a gasit nici explicatia logica, nici solutia, drept pentru care Dona s-a dus sa-si faca dus iar eu am ramas cu mititica. Colac peste popaza, am miscat in front si i-am dat fetitei de mancare din laptele de ieri fara sa mai astept ca Dona sa–i aduca pe cel proaspat. Am crezut ca ma inghite si s-a dus iar in camera ei. Nu stiu ce a calmat-o pana la urma, poate a vorbit ceva cu ea Miki?! Dar peste ceva timp, in care nu stiam ce sa fac (m-as fi dus cu copilul la plimbare dar nu am indraznit), a iesit si a propus sa mergem la “polonezi”. Vorbisem zilele trecute de un ciolan afumat pentru o ciorba si, desi nu aveam chef de cumparaturi, m-am pregatit rapid de iesire.
Era atat de soare si frumos dar atat de ger! M-am bagat rapidulet in masina si am fost recunoscatoare ca acolo e cald, lumina si bine. Am facut bine pana la urma ca am mai facut cumparaturi desi aveam multa mancare gatita dar mai scutim din timpul Donei de seara in timpul saptamanii. Din pacate ciolan nu am gasit, ramane pe altadata.
Ca si in Bucuresti, desi era duminica dupaamiaza, magazinul era plin si parcarea superaglomerata. Deci nu eram singurii.
Dupa cumparaturi Dona m-a invitat in padure, la plimbare. A fost o idée minunata: era atat de frumos sa vezi cum se reflecta soarele in apa lacului, cum zburdau cei cativa caini scosi la plimbare, cum se “promenau” gastele salbatice . Apropo de gaste, fac un gainat asa de mare ca un caca de catel si mult, mult, fix pe alee, nu stiu de ce nu le place in iarba. Era plina de gainat aleea pentru biciclisti si jogging, pe care am folosit-o si noi cu landoul. Am avut un soc cand am calcat prima data in asa ceva! Ma credeam acasa!
A fost o plimbare frumoasa si Dona mi-a povestit multe, de exemplu cum a luat ea interviu lui Gheorghe Zamfir, pe cand lucra la Alma Artex, in tara. Pe Michelle am inchis-o aproape complet in landou caci o deranja vantul dar altfel a dormit tot timpul linistita.
Am fost apoi la Wallmart, un magazin universal, unde am cautat o jucarie cantatoare si foarte frumos colorata, ca cea de acasa pe care insa am epuizat-o. Negasind cum sa-I schimban bateria am tras concluzia ca e nu e schimbabila si, fiindca fetitei ii place mult s-o asculte, Dona a cumparat alta. Sa vezi ce bucurie ca am gasit-o! Dona era in stare sa-i mai cumpere inca alte cateva dar si-a adus aminte ca nu mai are loc unde sa le puna. Daca era Dora, sora-sa, nimeni si nimic nu ar fi oprit-o. Si asa m-am dumirit eu cum e cu jucariile: le cumpara parintii sa se joace, prefacindu-se ca le iau pentru copii.
Am mai avut o experienta noua: am mers sa spalam masina (era a lui Miki, in a Donei nu intra carutul). Am stat in masina in timp ce eram improscati cu jeturi de detergent, frecati cu perii si spalati de ploaie. Numai stersul final era totusi manual. Nu mai vausem din interior treaba asta si a fost amuzant, mai ales ca pe frigul asta nu mi-ar fi suras sa cobor din masina. Iar scosul caruciorului si bagatul la loc e o corvoada, nu stiu cum de o face Dona de atatea ori fara sa cracneasca!
Acasa am avut un moment penibil cu usa de la terasa. Zilele trecute am intrat pe ea si am blocat-o la incuiere (e vorba de usa exterioara, care are doar plasa, nu si geam). I-am spus lui Miki si el a spus ca e defecta si ca ar trebui sa nu o mai incui, e sufucient daca o incui pe cealalta.
In schimb Dona m-a bruftuluit, caci parcase in dreptul terasei si nu a putut intra pe acolo trebuind sa ocoleasca toata casa incarcata de bagaje. Mi-a facut scandal ca schimb ordinea lucrurilor dar eu nu aveam de unde sa stiu ca usa aia e defecta, nu observasem ca era deschisa cand am bagat cheia s-o descui. In schimb dupa ce am vazut ca n-o pot descuia, a doua zi, am neglijat s-o mai incui pe cealalta. Miki a reparat-o si a observant ca nu era incuiata usa a doua. A fost o mica discutie destul de penibila pentru mine.
Parca dau examen in fiecare zi si sunt terorizata ca-l pic. Parca mai bine e la tine acasa, stii bine unde-I locul fiecarui lucru si care e defect sau cum sa-l folosesti.
In sfarsit Dona a pus capac cand a vazut ca am udat florile. S-a suparat teribil ca “ pana acum cine le-a udat? credeam ca m-a asteptat pe mine s-o fac?” Am intrebat-o de ce trebuie sa fie sarcastica si s-a oprit din teoria putrezirii plantelor de prea multa apa. Dar pentru mine impresia a ramas. Asa ca azi, cand am incercat sa pun aspiratorul si am apasat in loc de butonul de pornire pe cel de detasat rezervorul de gunoi m-am pierdut cu firea si nu l-am mai putut pune inapoi. Ma astept iar la caraieli caci nu vine intai Miki sa mi-l aranjeze cum a facut ieri cu usa ci vine Dona. Ce mi-o fi venit sa incerc sa fac treaba mai bine stau degeaba si nu mai stric nimic!
Iata deci ca uneori e tare stresant sa fii alaturi de copilul tau. A uitat cate lucruri mi-a stricat cand era mica, cate nopti nedormite m-a costat, cat efort mi-a trebuit s-o cresc, cate probleme mi-a facut de-a lungul a douazeci si ceva de ani cat am fost alaturi, acum nu-mi iarta nimic.
In schimb Gabi, cealalta bunica, e minunata!
No comments:
Post a Comment