Azi am intrat iar in contact pe skype cu ei.
Zvarluga a crescut atat de mare in concediul asta in Florida! Mi-a confirmat Dona care ne-a povestit ca, dupa trei incercari soldate cu cucuie, Mika s-a convins ca nu mai poate sa se plimbe in voie pe sub masa din sufragerie caci nu mai incape.
Si a capatat siguranta in mers: acum parca ar fi mers de cand lumea!
Bineinteles ca nu sta locului o clipa dar ne-a facut cu mana si a aplaudat, chiar daca inca nu tocmai hotarata si putin nedumerita.
Dar hazul cel mare a fost cand a inceput sa raspunda Donei "da" sau "nu" dand din cap. Era atat de nostima! Asta a facut-o cu elan, de multe ori si se vedea ca o amuza si pe ea.
Ne-a povestit Dona ca e foarte receptiva la vederea copiilor, "parca ar avea radar pentru ei": cum vede un copil rade, "ii vorbeste" si se duce la el. Asa s-a intamplat la un moment dat cu un baietel de vreo patru ani pe care l-a vazut si placut dar cand sa se duca spre el gungurind si razand la el, s-a impiedicat si a cazut. Copilul a venit repede la ea, a ajutat-o sa se ridice si a inceput s-o pupe, probabil s-o consoleze pentru durere. Si ea a fost tare fericita, povestea Dona, foarte impreionata de scena.
E atat de dragastoasa! Daca e cu amandoi paritii il prefera pe Miki pe care-l copleseste cu imbratisari si pupaturi. Dupa ce a disparut Miki din peisaj a trecut la Dona dragalind-o si calarind-o. Dona spune ca e foarte sociabila cu oamenii straini si, daca ii place cineva e in stare sa-i sara in brate acestuia. Dar aici, oamenii, desi foarte prietenosi, sunt mai retinuti si se rezuma sa vorbeasca cu copii, nu se reped sa-i ia in brate.
Am lasat-o sa se culce caci incepuse sa se frece la ochisori. Era treaza de la sase dimineata, ca in timpul saptamanii, cand o trezesc sa mearga la gradiita.
Dona ajuns la concluzia ca cel mai greu lucru din lume e cresterea unui copil.
A descoperit roata!!!Inca nu isi da seama si ca, pana la urma, e cea mai mare realizare posibila in viata.
