IN SFARSIT, MERG LA MIKA

Dora imi facuse “check in”-ul dar nu avusesera cum sa-mi printeze biletele. Asa ca am mers toti la hotel cu jumatate de ora inainte de program ca sa nu prindem aglomeratia ce se astepta din cauza proiectatului show aviatic din acea zi. Acolo ea mi-a printat biletele si ne-am luat la revedere. Eu cu Vali am plecat inapoi spre aeroport. M-a lasat la poarta caci nu avea voie sa stationeze si eu il asigurasem ca ma voi descurca, ne-am luat ramas bun si am intrat in terminal. M-am orientat intr-adevar usor dupa indicatoare si am gasit poarta la care trebuia sa ma imbarc pentru Charlotte, NC.

Aveam o  ora avans si  ma gandeam ce-o sa fac atata timp in picioare caci desi erau multe scaune, toate erau ocupate sau retinute!?  Dupa un timp am vazut si ca avionul va avea o intarziere de 30 minute. La gandul ca sunt scaune libere si nu vor sa ma lase sa ma asez si, mai ales ca  am de asteptat asa de mult au inceput sa ma doara toate: picioarele,  coloana, ba chiar si capul! Noroc de un domn foarte amabil care mi-a oferit locul lui langa nevasta-sa si a plecat sa se mai miste. Am fost nespus de recunoscatoare desi ma intreb si acum de ce voi fi fost asa de obosita, ca doar venisem cu masina nu pe jos la aeroport si inca era dimineata, nu doua noaptea!

Cand domnul s-a intors am vrut sa-I dau locul inapoi dar au protestat si el si nevasta. Dar nu am avut timp sa zac caci vecina din dreapta a intrat in vorba cu mine si mi-a solicitat toti neuronii mei cam ametiti  pentru o conversatie decenta in engleza. De data asta am devenit mai evaziva si nu am mai dat amanunte concrete despre mine si biografia mea. Intr-un tarziu si doamna s-a considerat  multumita cu cat aflase si m-a lasat in liniste. Sotia domnului galant citea un roman si era foarte concentrata la asta.

Am vazut ca multi pasageri aveau valize mici ca a mea( o luasem pe a Dorei) si vorbeau cu functionara care le verifica biletul si le eticheta bagajul de mana ca si cum le-ar fi trimis la cala. M-am gandit sa intreb, ca poate la zborurile interne, unde sunt avioane mai mici, sunt alte reguli. I-am spus ca doresc sa pastrez valijoara cu mine si a spus ca e in regula. Ma gandeam ca daca o tin cu mine nu risc sa am emotii ca n-o mai recuperez.

Incet, incet pana la urma timpul a trecut si a aterizat si avionul nostru. A trebuit sa asteptam mult si bine sa acosteze la rampa si sa coboare cei din avion. Intr-un tarziu ne-au chemat la imbarcare. Am sarit ca arsa sa ma inghesui sa intru printre primii in avion ca sa am loc si timp sa bag valiza sub scaun dar m-am prins ca erau chemati pe “zone”. Cand ma uit pe bilet, aveam zona 5, cred ca ultima. Asa ca desi imi faceam griji ca as putea pierde legatura cu avionul urmator la Charlotte a trebuit sa astept pana au urcat aproape toti pasagerii inaintea mea. Cand in sfarsit mi-a venit si mie randul un alt functionar mi-a insfacat valiza si mi-a etichetat-o sa meraga la cala caci, spunea este loc liber si nu costa nimic in plus. Pana sa protestez eu faptul era consumat si  a trebuit sa ma supun. Inainte sa intru pe usa avionului un salariat mi-a luat-o si m-am trezit doar cu poseta in care nici periuta de  dinti nu aveam. Doar o jumatate de senvici pe care mi-l facuse Dora dimineata. Noroc cu ea caci m-am trezit iar foarte tarziu si am dat in branci sa fiu gata la timp. Si doar le spusesem sa ma trezeasca daca vad ca nu ies.

Odata instalata intre doua cucoane pe scaunul avionului am inceput sa numar minutele pana plecam sperand sa am destul timp pentru urmatorul zbor. Dar parca  toate erau pe dos si avionului i-a trebuit enorm de mult timp pana sa-si ia zborul. Din pacate nu scria pe bilet ora sosirii ca sa stiu cat timp am si nu retinusem de pe mail. Am ajuns foarte repede la Charlotte, cred ca intr-o ora, si acolo am reusit sa ma orientez repede ca sa gasesc poarta de imbarcare. Credeam ca voi avea putin timp sa-mi mananc senviciul si sa merg si la toaleta dar cand am venit de acolo deja incepuse imbarcarea. Astia se grabeau!

Asa ca am mancat doar cateva imbucaturi sperand ca imi vor da ei ceva de mancare in avion. Ca si in primul ne-au dat doar lichide. In primul am cerul ceai si acum cola. Am pus jena deoparte si mi-am scos senviciul pe servetelul pe care mi-l dadusera. S-a uitat stuardeza stramb la mine dar nu mi-a facut observatie si bine a facut caci era ora trei si eu lesinam de foame. Abia terminam primul senvis pe ziua de azi. Ma durea capul si am avut si ceva greturi mai ales la urcare si coborare. Asa ca am ajuns cu zece minute mai devreme incat Dona care era pornita spre aeroport sa ma preia si se oprise la cumparaturi, a trebuit sa se grabeasca. Din fericire am reusit sa vorbesc la telefon caci si pentru asta aveam emotii. Ieri am vrut sa vorbesc cu Vali si in loc sa-mi dea legatura telefonul mi-a facut in insttructaj cum sa fac sa-mi reumplu creditul. Mai primisem asemenea mesaje si ieri si alaltaieri dar Dora ieri  si Vali azi mi-au spus ca nu se aplica in cazul meu, e doar reclama. Iar acum eram stresata ca nu stiam daca pot vorbi pana la urma cu Dona sa-i spun unde sa ma caute. Aeroportul ala al lor e imens, se merge cu trenul suspendat intre terminale si numai pentru intern sunt patru. Erau o multime de telefoane publice pe coridoarele de acolo si aveam fise dar nu si numarul ei daca nu mi-ar fi mers telefonul. Desi prima data Dona nu mi-a raspuns a intrat casuta vocala unde i-am lasat mesaj ca am aterizat si astept telefon de la ea caci s-ar putea sa nu mai pot suna inca o data. Dar pana la urma am reusit sa vorbim si sa-i spun unde sa ma caute. Ma uitam de zor dupa o masina rosie pe toate cele trei cai de acces paralele cand m-am auzit strigata. Era cu masina lui Miki. Am urcat repede si am disparut caci nici pentru asta nu ne lasa o cucoana negresa in uniforma! Dona a venit cu flori pentru mine, ca asa se obisnuieste la ei desi mi se pare un obicei tare nepractic. Bineinteles am incercat sa leg de-o conversatie cu Michelle in masina dar a fost foarte circumspecta. Dintr-odata a devenit foarte tacuta, daca va puteti imagina una ca asta, si pret de vre-o douazeci de minute n-a zis nici “pis”. A tacut si a observat. Am oprit la un magazin alimentar rusesc, sa facem aprovizionarea pentru acasa. Acolo Dona a pus-o in caruciorul de cumparaturi si ea s-a lasat plimbata cu acesta de mine. Dona facea achizitiile si noi ne tineam cu caruciorul dupa ea. In acest timp tot incercam o conversatie cu dumneaiei dar inca nu-mi acorda privilegiul unui zambet ci doar o atentie incordata. Pana la urma in masina si-a dat drumul la gungureala si s-a destins. Dona a zis la un moment dat ceva de Miki si ea a spus “tata”.

Acasa nu s-a lasat deloc atinsa de mine cand am incercat s-o retin ca o luase iute la picior spre strada cand noi manvram pungile cu cumparaturi. A fugit de mine dar se uita in urma sa vada ce fac. Am last-o in bani ei un timp, m-am pupat cu Miki, am facut conversatie cu el si cu Dona pana cand ea s-a plictisit sa fie data deoparte si a inceput chipurile sa se joace cu diverse jucarii care produceau muzica si sa se uite la mine daca sunt atenta la ce face. Am inceput sa-i acord exclamatii de bucurie si aprobare si apalauze si era foarte multumita. Pana la urma s-a lamurit ca n-am de gand sa dispar si s-a obisniut cu prezenta mea. Dona mi-a facut instructajul pe unde a pus diverse lucrusoare pentru ea si, dupa ce au culcat-o, la ora opt, s-au dus si ei in sfarsit singuri in oras. Macar sa vada un film. 

De peste sase luni nu mai avusesera doua ore numai pentru ei!

LA O PIZZA

Azi Dora a lucrat de la douasprezece si s-a dus cu autobuzul la lucru, cu camasa proaspat calcata in geanta. Seara, Vali a venit de la serviciu, a stat o ora si am plecat amandoi s-o luam pe Dora. Pe drum spre nord a inceput ploaia si ne era teama ca sta fata in ploaie sa ne astepte. Drumul era foarte aglomerat. Programasera sa ma scoata in oras la un restaurant si, pentru ca eu imi exprimasem dorinta sa mai vad Miami-ul odata pe indelete si pentru ca mergand spre sud incetase sa ploua, am mers in Miami. Am parcat pe strada 17( inca imi pare ciudat sa numerotezi strazile dar e atat de practic) si am pornit la promenada pe o strada comerciala plina de restaurante cu terasa, la care stateau o multime de oameni. 

Totul era foarte frumos si atmosfera era destinsa, de weekend. 

Erau si multe magazine si am putut vedea doua expozitii. Prima de fotografie: extraordinara, pe doua nivele cu fotografii mari, pe sticla, reprezentand imagini realiste magnifice sau compozitii foarte decorative. Avea si sali de vizionare dar nu am stat sa ma uit pe monitoare. Pe viu era mult mai impresionant. Desigur  nu am avut voie sa fotografiez dar una dintre fotografii se spunea ca i-a adus autorului un milion de dolari. Eu cred ca mai multe meritau o asemenea valoare.

A doua expozitie era de fapt un grup de ateliere de creatie si in fiecare camera-atelier-pravalie era artistul cu productiile sale, fiecare cu stilul sau, de la pictura pana la articole decorative. In general nu mi-au placut prea multe acolo dar ca un tot a fost o experienta interesanta. 

Dar cel mai interesant si absolut inedit mi s-a parut…un magazin de haine! 

 Inca din strada te intampina o vitrina extrem de inalta plina cu …masini de cusut foarte vechi puse pe etajere pana sus de tot. 

Inauntru peretii erau afumati, cu urme de afise foarte vechi si cu diferite masini de tesut, de cusut, mese de croitorie, manechine, de parca te aflai intr-o fabrica, totul atat de elaborat! 

 Pe rafturi si stative de epoca erau haine de fite si probabil foarte scumpe. Intregul magazin era un spectacol incepand cu decorul si terminand cu vanzatorii.

Am vazut un copac plin cu orhidee si, spre mirarea mea, i-am reusit o poza!

Dupa  plimbare ne-am asezat la o masa unde am baut noi,”fetele”cate un pahar  de vin  si Vali o bere si am impartit toti trei o pizza. 

A fost socant faptul ca era parca raiul homosexualilor dar mare e gradina lui Dumnezeu!

REPETIR IN PLINA ZI

Azi vor face inspectia tehnica a apartamentului. Va participa si Vali ca sa vada ce e de facut si sa ceara lamuriri de la expertul pe care-l platim regeste cu doua sute de dolari. De fapt nu era obligatoriu sa facem aceasta inspectie, probabil ca era ceruta de banca daca faci credit. Dar agentul ne-a convins ca e in interesul nostru sa stim ce hibe ascunse are casa inainte de a cumpara si ce vom avea de facut la renovare. Spre mirarea mea au venit acasa si cu raportul de expertiza gata tiparit: cu poze, calcule, grafice si estimari de preturi ale remedierilor, frumos prezentat intr-o mapa! Expeditiv expert! Rezulta ca sunt o multime de probleme dar nimic intr-adevar mai grav decat aparatul de aer conditionat care depasise ca vechime varsta lui Vali. Mai era un geam spart (costa $250 inlocuirea!), o scurgere defecta la o cada si altele mai putin importante.

Pana atunci eu mi-am facut programul de piscina-gatit si,abia la ora unu am fost in masura sa reeditez pe lumina turul de ieri. 

Am studiat vegetatia foarte abundenta Am vazut leandri enormi plini de flori roz si albe,  trandafiri japonezi enorm de mari si plini de flori, de asemenea.

Am vazut in sfarsit si palmieri care sa nu fie drepti si am vazut un bananier cu niste minunate flori albe.

Cel putin Dora a spus ieri ca e bananier caci mie nu mi se parea ca seamana cu cel vazut anul trecut in gradina botanica! Dar, orice ar fi fost avea niste flori mInunate albe pe care nu am pierdut ocazia sa le fotografiez.

 Am vazut si un card de rate din care a stat la poza doar una, dar, credeti-ma pe cuvant, aveau toate mot rosu ca de curcan!

Am vazut trei masinute de golf cu niste domni care se straduiau de mama focului sa bage mingiuta aia unde or fi crezut ei de cuviinta si apoi plecau mai departe catre stiu ei ce dar paralel cu mine!

 Am vazut un copac ciudat cu un fel de spini pe tulpina foarte spectaculos, si altul contorsionat dramatic!

Si de asemenea am pozat un ficus, ca sa vada si aratarea noastra de ficus de acasa cum ar trebui sa arate!

Totul era ingradit cu un gard de barne, cum mai vazusem si in Chicago la Spring Valey, probabil  specific american.

Dincolo de gard era o perdea de bambus, leandru, trandafir japonez si toate celelate soiuri pe care nu le pot numi caci nici nu le cunosc.

Aleile erau serpuite si largi dand variatie si bogatie imaginii. Desigur din loc in loc erau banci pentru a-si trage sufletul alergatorii incepatori sau pentru oricine, ca mine, care-si pierdea suflul de zaduf. Caci nu am binevoit sa plec la plimbare decat dupa ora unu si soarele era fierbinte. Noroc ca era umbra destula de la atatia copaci!

Dupa ce s-a treminat terenul de golf a aparut un lac. Dincolo de el e o zona rezidentiala iar imaginea cu blocurile  dincolo de rau mi s-a parut minunata!

 Am apropiat imageinea si am vazut copaci pana si pe casele mai mici din fata blocurilor! Totul aici e imundat in verdeata si exista o mare grija pentru peisagistica, ridicata aici la rang de arta.

 Am mai trecut pe langa un alt lac lung, care insoteste aleea creind un peisaj superb si mereu variat si am ajuns in sfarsit in apropierea lacurilor pline de yahturi, unde am vazut in departare locurile unde admirasem aseara apa si bloculetele de la malul ei, cu ambarcatiunile lor elegante sub geam.

La malul apei se puteau vedea bine mangrovele si incalcitura lor de radacini si tulpini. Mai interesante sunt pe uscat unde ajung sa inghita orice obstacol le sta in drum.

In apropierea casei am mai pozat odata bulevardul, caci nu ma satur de sirurile de palmieri si gardurile vii inflorite de pe marginea lor.

TRAP SALTAT SUB CLAR DE LUNA

Copii astia si-au facut un obicei din alergare si eu nu pot  tine pasul cu ei dar sunt invidioasa. In plus daca stau atata singura in casa simt nevoia sa ies, sa explorez. Dar azi, cand in sfarsit m-am hotarat sa atac aleea lor de alergat, m-a prins ploaia. De fapt nu chiar o ploaie serioasa dar, dupa ceva mers mi-am dat seama ca nu voi putea face poze, ca-mi va uda aparatul si ca nu sunt imbracata potrivit pentru un mers prin ploaie, asa ca m-am intors dupa numai o jumatate de ora.

Am apucat totusi sa fotografiez gardul viu cu flori rosii de pe marginea soselei, cateva blocuri din preajma si intrarea in cvartalul nostru.

De  data asta am avut timp de gatit! Dimineata fusesem iar la piscina.
E minunat sa fii absolut singura, doar cu o pasare gratioasa, gri-grafit, cu cioc si picioare lungi, care se plimba tacticos pe marginea piscinei.

Seara, dupa masa ei au vrut sa faca o plimbare in mers rapid in loc de alergare asa ca am indraznit sa ma ofer si eu sa merg. Nu eram prea odihnita caci mai mersesem ceva inainte plus inotul plus gatitul, dar am plecat cu ei pe la opt. Cu totul alta e atmosfera seara! Briza, racoare, umbra! O placere. Ei mergeau destul de repede incat nu prea aveam timp sa privesc in amanunt totul pe acolo dar oricum voi mai reveni singura,pe lumina, ca sa revad pe indelete totul si sa fotografiez. La un moment dat s-au gandit sa se abata de la aleea circulara ca sa-mi arate ceva frumos si eu, desi eram cam obosita, mi-am zis ca trebuie sa profit de ocazie. M-au dus intr-un cartier evreiesc intr-o zona cu terase pline cu evrei cu tichia specifica si cu mosi cu barba lunga, alba. Toti erau cu grija imbracati, foarte civilizati, linistiti, o societate calma, omogena, unita ca o familie. I-am admirat si m-am gandit cu parere de rau la romanii nostri  de la Chicago, care se aduna la restaurant ‘romanesc’al unui sarb, descrisi de Dona cu atat dezgust incat nici nu mi-a trecut prin cap sa cer sa ma duca odata acolo. E atat de frumos sa ai un loc special unde sa te intalnesti cu conationalii tai, indiferent de conditia sociala sau financiara a fiecaruia. M-a impresionat spiritul asta de coeziune ce-l emanau.

Am ajuns pe un promotoriu-belvedere in mijlocul apelor, un chiosc de lemn, inconjurati de apa in care se reflectau luminile iahturilor care intesau malurile si a blocurilor de apartamente cu doua-trei etaje care aveau ferestrele largi privind spre ape. Privelistea era minunata si am fi stat acolo mult si bine daca nu ne-am fi jenat sa deranjam o pereche de indragostiti care stateau pe unica banca disponibila.

Am telefonat Titianei, mama lui Vali, s-o felicitam de ziua ei. Era inca la Huston in Dallas in vizita la fiica ei, Cristina. A fost bucuroasa sa vorbim si a promis sa ne vedem indata ce revenim la Bucuresti sa schimbam impresii despre America.  Am vorbit si cu Cristina, careia  i-am urat sa-i  traiasca mamica.

Ne-am intors la aleea de alergare si am inceput sa mergem in trap saltat spre casa ca se facuse deja ora de somn si ei mergeau la lucru a doua zi. Am ajuns acasa grozav de obosita si transpirata dar incantata de tot  ce vazusem si nerabdatoare sa reeditez plimbarea pe lumina.

AVENTURI LA "AVENTURA MALL"

Acum m-am dumirit de ce erau ei atat de disperati sa cumpere a doua masina: au trebuit sa se trezeasca amandoi la cinci, Vali a dus-o pe ea la serviciu si a revenit acasa, a mai tras un pui de somn o ora si ceva apoi a plecat iar, cale lunga, la serviciul lui. Isi va decala pauza lui de masa si o va lua pe Dora de la lucru si vor merge la asociatie sa depuna actele si dupa aceea el va trebui sa mearga la serviciu si ea: ori sa stea sa-l astepte doua ore, ori sa ia autobuzul sa ajunga acasa intr-o ora si jumatate.

Asa ca banui ca le-au trecut indoielile si vor depune actele azi la asociatie. Intre timp pana face asociatia ancheta asupra credibilitatii nostre ca viitori membri ai acesteia noi vom face inspectia tehnica a apartamentului, cel mai probabil joi, dupa cum spune agentul. Ma intreb cand voi putea lipsi cateva zile sa dau o fuga pana la Dona, s-o vad si s-o strang in brate pe Michelle?!

Eu mi-am facut program de piscina si am stat ca o soparla la soare intre doua reprize de inot. Deja am facut oarecare conditie fizica si pot face cateva lungimi de bazin legate. Din pacate sunt tare lenesa dimineata si nu ajung destul de devreme la soare ca sa ma expun fara risc de prajeala.

Apoi am citit si abia dupa ce am terminat romanul, dupa ora trei, am plecat la plimbare. Stiam de la ei ca exista o alee circulara lunga, pe care ei alergau de obicei, si pe care m-as putea plimba, dar eu am nimerit vis-a vis, la mall.

Am intrat la Bloomingdale unde am privit la mai  multe standuri de bijuterii apoi la incaltaminte. Am luat un balerin in mana sa-l vad mai bine dar cand am vazut pretul, $128 mi-a scapat din mana, parca m-a fript!

Pana la urma am mai luat cu curaj si altii sa-i studiez caci uitatu’ nu costa bani! Oricum nu aveam de gand sa cumpar nimic dar erau asa de frumos expusi!

M-am lamurit repede ca acolo toata marfa era scumpa si am trecut mai departe. Acolo se trece pe nesimtite dintr-un magazin intr-altul caci cred ca are toate tipurile posibile: Macy’s, Sears, Nordstrom, Bloomingdale, si altele pe care nu mi le amintesc, dispuse pe trei etaje, cu scari rulante si locuri de joaca pentru copii, restaurante si stiu eu mai ce? Eu am intrat doar la magazinul de cratite!

Cand am iesit de acolo am constatat ca era tarziu si eu inca nu pregatisem ceva  de mancare asa ca era cazul sa merg spre casa, dar incotro? Aveam harta dar asta era pentru mine ca o ghicitoare, nu aveam nici o idée unde ma aflu. Ma bucuram ca am telefonul la mine ca sa-i sun sa ma culeaga de pe drumuri cand vin de la serviciu daca nu ma descurc.

Dar, desi pe harta nu era trecut mallul, erau trecute strazile, incat am inceput sa caut o intersectie pe care am citit numele strazilor pe care eram. Cea principala era Abigale. Dar asta era circulara, eu pe unde ma situam? Si, in plus era doar carosabil, nu avea trotuare! A trebuit sa merg prin parcari, printre masini, paralel cu ea.

 .

Pana la urma i-am dat de capat si am ajuns intr-un loc de unde am vazut blocul mare si colorat din apropierea casei noastre si am rasuflat usurata. De aici a fost simplu caci macar stiam incotro sa merg.
                                                       


Aici il vedem mai de aproape, din profil si apoi din parcarea noastra.

Din pacate drumul a durat foarte mult si am ajuns acasa abia cu putin timp inainte de ora lor de venire. Noroc ca au intarziat ei, asa ca am putut face mancare pentru masa de seara.

Afurisitele astea de romane! Imi acapareaza timpul si ma fac sa-mi uit indatoririle! Din cauza cititului plecasem eu atat de tarziu la plimbare.

TARE GREU SA TE HOTARASTI!

M-am sculat cu noaptea in cap nemaiputand sa dorm de ganduri. Mi-am facut o cafea si am inceput sa revad pozele si insemnarile despre casele vazute. Dupa un timp de studiu am avut o revelatie: mi-am adus aminte de ce mi-a placut mie fiecare dintre ele si asa mi-am amintit de apa! Da, un mic luciu de apa in fata casei facuse diferenta. De aceea ma indragostisem de apartamentul pe care-I retinusem fiindca avea apa in preajma: un lac mare in parc si un fir de apa in fata terasei. Asa ca m-am hotarat in sfarsit la acesta. E drept ca lui Doru i-ar fi placut casa dar si pentru el asta era a doua optiune. Si  apoi eu chiar imi dorisem mereu casa la malul apei. Nu mai vorbesc ca Dora si Vali asta cerusera cu staruinta toata ziua, ieri.  Asa ca i-am anuntat de noua mea hotarare de cum s-au trezit. Ma simteam usurata ca, in sfarsit, stiam ce-mi doresc.

Dora l-a dus pe Vali la serviciu si la revenire a mai studiat documentele primite de la asociatie desi le studiasera amandoi destul ieri. Am vazut-o cam nervoasa si ma intrebam ce o fi patit. Eu eram usoara ca fulgul si nu mai pricepeam cum poate fi cineva altfel!

Pana la urma mi-a spus ca ea are indoieli. Prea multe  restrictii la asociatia asta. Chiar daca nu vrea sa aiba inca copii, poti sa stii ce se va intampla? De ce s-o oblige? Si, cum eu nu prea voi sta pe acolo, ce se fac ei fara un batran in casa? Ii da afara? Poate e mai bine in Oak Hills unde nu au atatea pretentii! Ce daca e “short sale”? Agenta i-a spus ca va dura mai putin daca are bani cash. Dar Vali auzise nu mai stiu pe cine care asteptase pentru un “short sale” exact un an!!!

Intr-un tarziu am plecat amandoua sa ne interesam la asociatie asupra nelamuririlor ce le mai aveam. Persoana care ne-a dat relatii a spus ca blocul nostru face exceptie si ei pot sta linistii si fara mine, singura restrictie ramasa era in privinta copiilor. Asa ca ne-a explicat ce si cum sa completam cererile catre asociatie, un vraf de 15 pagini, dar am constatat ca Dora uitase carnetul ce cecuri acasa si altfel nu se puteau plati cei $200 necesari pentru procesarea cererilor. In plus ne trebuiau documentele de identitate ale lor si amandoua erau la Vali. Am uitat sa ne interesam de program dar Dora a retinut ora sapte seara dintr-un anunt pe usa. Am hotarat sa facem drumul inapoi acasa sa ne odihnim, sa luam cecul sa mergem la Vali sa-l luam de la lucru si sa mergem impreuna la asociatie. Din pacate programul acesteia era pana la patru si am facut drumul degeaba. N-ar fi fost o problema dar a doua zi Dora nu mai era libera. Ba chiar i s-a schimbat programul, incepea la ora sase dimineata. Partea buna era ca va termina la trei si asa are timp sa ajunga acolo pana la patru.

DUMINICA PASTELUI

Inainte de a ma hotara si eu intr-un fel a aparut Doru pe skype cu un mare entuziasm sustinand solutia “casa”.  Ma gandisem eu ca o sa-i placa dar nu ma asteptam la un asa entuziasm. El a aspus ca merita sa mai strangem bani acasa daca nu ajung astia pentru renovare si sa trimitem pe parcurs. Era dispus sa investeasca si el in ea! Oricum mi-a placut ca se simtea implicat. Din pacate Vali nu era entuziasmat iar Dora se gandea la noua masina la care visa atata si care risca sa ramana doar un vis. Mai era si problema recuperarii garantiei de $5000. Eram intre ciocan si nicovala. Nu puteam sa nu tin cont de dorintele celorlalti caci erau direct implicati, trebuia sa locuiasca si ei in noua casa iar copiii sa mai si munceasca pentru ea. Pana la mijlocul zilei ma hotarasem si i-am anuntat pe copii ca doresc casa. Ma gandeam ca ideea mea initiala era sa le las o mostenire cat mai mare iar daca faramitam acum banii nu se mai recuperau toti, masina era consumabila. Intre timp pregateam o salata de beuf si una de vinete pentru masa de Paste la Oana si Erin unde eram invitati. Eram asa de framantata caci Dora ma tot intreba ce-am hotarat de parca nu spusesem, deja. Eram, deci, asa de framantata incat am pus vinetele tocate peste legumele de salata incat Dora a trebuit sa ma ajute din greu sa le alegem din nou. 

Dupa ora cinci eram la Oana iar Alex era in plina activitate la gratar. Avea un sort de bucatarie cu sigla uleiului "de la bunica", care arata trasnet peste statura si alura lui de sportiv (fusese student la sport cand venise acum noua ani aici cu programul “work and travel” cu care au venit multi, inclusiv Miki. Din pacate, pana sa-mi vina ideea sa-l pozez l-a schimbat.

A durat mult pana au venit ceilalti. Oana a venit de la lucru, Simona si Larisa (venita in vizita pentru cateva zile din Washington) de la plaja, apoi, mult mai tarziu si pe rand ceilalti, pana s-au adunat 15 persoane. Majoritatea erau romani. Singurul american era Erin, gazda, care nu parea pe dinafara cand noi vorbeam toti romaneste, cred ca a inceput sa inteleaga. A fost in Romania iar Alex si Simona locuiesc cu ei de mai mult timp si, desigur vorbesc romaneste. In afara de acestia au venit trei rusi: o familie si mama fetei astfel ca nu am fost singura ‘mamica’.

Cum a venit Nadia, rusoaica, a acaparat toata conversatia dar era tare simpatica (chiar daca arata neglijenta si nerafinata cu un par rosu nevopsit de mult timp si aranjat ca la munca campului) si a fost de tot hazul cand mama ei, Lia, a pus ochii si a inceput sa faca avansuri singurei fete necasatorite, Larisa, in numele fiului ei, inginer in Rusia. Cu atat mai mult cu cat  fata se pare ca avea radacini ucrainiene. Nadia a trecut-o pe gluma povestind cum cauta mama mereu pretendente pentru fratele ei si cum acesta ii refuza toate propunerile dar mama e neobosita si continua cu abnegatie. Era chiar nostima Lia cand vorbea tot timpul desi nimeni in afara de ai ei nu o puteau intelege. Era din fire foarte vorbareata si voluntara, incerca mereu sa invete cuvinte si expresii noi, intai in engleza apoi a dat-o pe romaneste. A fost foarte mirata si bucuroasa cand a afla ca avem unele cuvinte comune cu rusa. Barbatul familiei de rusi a vorbit foarte putin in prezenta femeilor sale, nemaiavand loc dar cand l-am auzit am ramas surprinsa ce timbru, ce vocabular, ce cursivitate in engleza se ascundea sub aspectul lui de rusnac necioplit.

Asadar personajele principale au fost rusii dar si ceilalti erau interesanti fiecare in felul lui si erau toti oameni de calitate. O familie era din Chicago (el foarte gras, ea foarte gravida) iar alta familie a venit cu o fetita de noua luni, adorabila. Nu am apucat s-o tin si eu in brate ca nu am avut loc de ceilalti, in schimb la Dora a vrut ea, singura, intinzand manutele. Toti au facut glume cum ca-i sta bine Dorei cu un bebe in brate!

Mie insa nu mi-a prea priit petrecerea din cauza framantarilor legate de casa. Ceilalti au observant si au incercat sa-mi ofere sprijin moral. Cel mai atent era Alex, poate din deformatie profesionala, el fiind multi ani ospatar si acum, de cateva zile, sef de sala la un restaurant dintr-un ditamai hotelul-bloc de pe plaja, unul din cele trei ale lui Donald Tramp.

Mai era si faptul ca abia cand a venit Oana de la lucru au inceput sa pregateasca masa. Erau trei fete inclusiv Dora la aranjat aperitive incat eu nu m-am mai bagat acolo dar parca nu-mi gaseam locul si ma rodea o foame… Nu inteleg de ce a vrut Vali sa mergem atat de devreme cred ca a inteles gresit. Eu stiam de ora sase el a zis ca la cinci dar la masa ne-am asezat pe la sapte si ultimii invitati au venit pe la noua.

Trebuia sa ma hotarasc pana luni dimineata si, desi ii anuntasem ca vreau casa, framantarea nu se terminase.

Seara am cazut moarta de somn si oboseala psihica, tot nelamurita.

ALTA ZI DE VIZIONARI

A venit ziua de sambata si avem de vazut apartamente recomandate de noua agenta. Aceasta si-a trimis fiul sa ni le arate.

Am vazut intai un apartament foarte aproape de plaja in Dania. Blocul era frumos, pozitia excelenta dar apartamentul era la ultimul etaj, cu un planseu subtire de beton, care, dupa experienta noastra din Bucuresti, credem ca se supraincalzeste. E nerenovat, mic, inghesuit si are balconul…la intrare!

Apoi am vazut unul in Oak Hills, intr-un complex foarte frumos.  Apartamentul era mult mai frumos organizat si mai spatios, cu dressing la fiecare dormitor, dar cu un balcon inchis de ei la dormitorul mare cu acces si din living. Vederea spre lacul cu fantana arteziana, care ar fi trebuit sa fie minunata, era obturata de balconul inchis iar din living trebuia sa te ridici si sa te apropii de fereastra sa vezi lacul.In plus era "short sale" si cand ai de lucru cu banca dureaza foarte mult. Iar noi nu aveam timp

Agentul ne-a dus apoi in Carriage Hills pe care-l cunosteam deja. Aici ne-a aratat apartamentul de langa cel cu care incepusem actiunea de cumparare. Acesta era renovat si am putut vedea cum ar putea arata si al nostru dupa renovare si ne-am reamintit configutatia interioara a primului.

Problema a inceput cand ne-a aratat o casa in acelas Carriage Hills. E un fel de townhome – trei case lipite dar fara etaj. Era vorba de cea din mijloc. Avea o curticica minuscula cu un arbore de  avocado si putin pamant. Inauntru o splendoare de living inaltat de un tavan in panta din lemn si luminat de o parte si alta de geamuri triunghiulare in afara de doua usi glisante enorme atat la living cat si la bucatarie. Bucataria era de aruncat in afara de aragaz iar dormitoarele luminate de geamuri mari. Dormitorul mic orientat spre strada era cam mic dar celalalt avea o usa glisanta care dadea spre o terasa foarte mare ce se intindea pe toata lungimea dormitorului si livingului, acoperita de plasa de tantari dar transparenta, prin care se vedea o pajiste minunata. Casa era destul de ramolita si multe trebuiau schimbate incepand cu bucataria si AC. In general era multa munca de facut la ea si cerea multi bani de cheltuit dar avea mare potential. 

Mie mi-a placut imediat dar Vali s-a speriat de cate trebuiau facute acolo. In plus costa si mult mai mult incat nu mai ramaneau bani de masina cum isi facusera ei sperante. Vorbisem ca le dau $5000 pentru avans la o masina, pentru diferenta urmand sa faca credit si, in felul asta ar fi facut si ‘credit history’, ceva important in America. Chiar daca mai reusea o negociere ca prima data tot nu mai ramaneau bani de masina. Si ei deja aveau nevoie de inca una, mai ales pentru perioadele cand Dora lucreaza in ture si incepe lucrul la ora 6 dimineata sau termina la 11 noaptea. Lui Vali i-ar trebui masina pentru serviciu toata ziua. Deci au ajuns la vorba mea din-nainea plecarii lor. Atunci eu i-am spus lui Vali sa nu investeasca prea mult in casa ca le vor trebui bani de doua masini odata ajunsi in America, dar el s-a uitat la mine asa de mirat ca doar politetea l-a impiedicat sa-mi spuna ca bat campii!

Dupa ce am luat-o seara pe Dora de la serviciu am dus-o si pe ea la cele doua locuri care ne placusera: apartamentul din Oak Hills si casa din Carriage Hills.Cu ocazia asta am vizitat si clubul cu piscina mare.

Am intrat toti intr-o deruta teribila. Pe de o parte era faptul ca deja aveam o garantie consistenta data pentru apartamentul din 275 Gate rd, pe care nu voiam s-o pierdem. Pe de alta parte in comunitatea asta conceputa pentru batrani nu se accepta copii decat in vizita si ei, daca vor avea un copil ce vor face?

In plus casa asta nu-i placea lui Vali si pe umerii lui ar fi trebuit sa cada renovarea ei. Dar imi placea atat de mult!

Seara ei au iesit cu prietenii iar eu am ramas sa imi limpezesc gandurile si impesiile si sa ma hotarasc ce vreau. Am facut scurte descrieri si o selectie de poze pentru fiecare apartament plus casa si le-am trimis pe mail lui Doru si Donei pentru a le cere parerea. Dupa ce am trimis mail-urile au aparut si copiii si Dora mi-a spus ca ei s-au hotarat si ar vrea apartamentul negociat.