ZIUA MAMEI

De ziua mamei
Miki a adus,
in numele Michellei
si al sau,
un mare buchet de flori
Donei

si un splendid buchet de trandafiri mie, mama mamei!

Un paste fericit tutror!

Va ureaza
baby Michelle
zis Mika

A VENIT VARA

Weekend-ul trecut, pe la pranz, nu stiu exact ora ca tocmai luam masa la restaurant.
Sambata dimineata am plecat in Wisconsin, localitatea Lake Genneva, un fel de Calimanesti, dupa spusele Donei. Acolo e service-ul unde Miki aranjase sa faca o revizie masinii sale. Drept urmare, disciplinati ne-am incolonat tuspatru cu landou cu tot si, la ora noua am pornit la drum.
Ne-a condus cu succes GPS-ul printre case splendide, cu pajiste mare intre ele, pana la garajul unde stationau mai multe masini. Mecanicul, care locuia in casa de deasupra garajului, ne-a preluat masina si ne-a dat alta in schimb, sa ne plimbam pana termina el de lucrat. Dupa ce Miki i-a explicat ce vrea sa-i faca/ verifice/ inlocuiasca masinii, am pornnit iar, toata gasca, sa vizitam orasul.
Intai am vazut portul de agrement si plaja, care pareau parasite si mohorate sub cerul de plumb.Era acolo si o caleasca al carei vizitiu parea mai curand cowboy reformat.
Dupa aceea am plecat sa cucerim orasul per pedes. Oraselul e frumos dar din cand in cand eram nevoiti sa intram in cate un magazin sa ne incalzim mai mult decat sa vedem ce se poate cumpara caci oricum nu aveam de gand sa cumparam. Asta nu inseamna ca nu ne-am ales cu o jucarie pufoasa umpluta cu boabe de cereale si seminte de lavanda care chipurile, dupa ce o incalzesti la microunde degaja un parfum linistitor de lavanda ce adoarme copilul. Am fost bombardati de informatii si laude de catre vanzatoare ca ma mir ca au cumparat doar una( erau mai multe modele). Esentialul insa nu ni l-a spus: nu se foloseste la copii sub trei ani. Dar nu putem sa-i reprosam nimic, caci ne-a atras atentia sa citim instructiunile, ceea ce am facut, insa doar acasa!!
In sfarsit am gasit unde imi cumpar casa cand ma voi face mare si bogata: In Lake Geneva, la limita sudica a Wisconsin-ului, la o ora si ceva de Michelle & co. Am studiat foarte amanuntit ofertele imobiliare din vitrina agentiei si am constatat ca am aici din ce alege si la preturi acceptabile!! Si aici totul e mai ieftin iar taxele mult mai mici, ce mai, rai nu alta!
La un moment dat s-a terminat orasul si am tras la mancarica la un restaurant fara mari pretentii unde am comandat “pecan pancake”, un fel de clatite groase si pufoase care se servesc cu unt si sirop de artar. Portia a fost uriasa si, desi am mai dat si la ceilalti am luptat din greu s-o termin. Ce-mi place aici ca la restaurant au scaune speciale pentru copii de doi-trei ani si, ceea ce ne interesa pe noi, masa de schimbat copilul. De asemenea un spatiu special in care am putut lasa landoul.
Dupa ce am rezolvat problema alimentarii, inclusiv la bebe, am iesit si, cum am spus mai devreme, am constatat ca s-a schimbat vremea radical. A iesit un soare fierbinte incat pana am ajuns inapoi la plaja sa ne plimbam pe faleza unii ( adica Dona) au trecut la tricou iar altii la ochelari de soare (Michelle).Aici lumea se imbraca cel putin traznit: era o doamna pe la 40 de ani cu un palton de stofa si cu picioarele goale in saboti de piele!! Statea la soare pe banca pe faleza. Iar alta, probabil o domnisoara, statea turceste langa trunchiul unui copac cu gluga de la hanorac pe cap.
Ne-am plimbat pe faleza, ne-am insorit pe banca si am admirat apa, extraordinar de curata si transpareta.
Cam dupa patru ore masina era gata reparata, verificata si ferchezuita.
***
A doua zi a fost atat de cald ca Dona a imbracat-o pe mititica in bluza cu maneca scurta si pantalonas trei sferturi si a scos-o la plimbare Eu a trebuit sa-i cred pe cuvant, caci in casa functiona aerul conditionat si era aceeasi temperature ca intotdeauna. Dar seara, cand am iesit cu totii pentru o vizita, m-a izbit un val de aer fierbinte. Era atat de cald ca mi-am lasat in masina scurta de primavara pe care, precauta, o luasem.
Am vazut o casa ca-n filme, nu o voi descrie caci ar fi dureros. Am luat masa in curte unde baietii tocmai scosesera de pe gratar tot felul de bunatati.
Tot stand noi la masa vremea s-a razgandit si a inceput un vant sfichiuitor. Am convins-o pe Dona sa bage fata in casa dar ea, dupa ce s-a chinuit mult s-o hraneasca si s-o adoarma, a venit afara in maieu cu bretelute. Era foarte incalzita si, in general e rezistenta la raceala dar acum cred ca a lovit-o rau vantul acela si e foarte racita. Ea se mira de la ce o avea alergie?!
Asa ca vara s-a terminat duminica seara, la fel de brusc cum a venit, cam treizeci de ore inainte.

PREERIA DE LA COLTUL BLOCULUI

Ieri am vazut ceea ce credeam zilele trecute ca e raiul pasarilor, doar auzindu-le cantand.
Am vazut pe harta ca exista o mare zona verde in apropierea celor doua blocuri de peste lac, in parcarea carora am ascultat trilurile susamintite. Tot pe harta am vazut o alee care parea ca se termina in padure. In cautare de locuri de plimbare fara noxe si zgomote de circulatie am cautat si gasit acea alee care, strajuita de falnici brazi, m-a introdus intr-o lume neasteptata.
Intai am avut o ezitare, caci era interzis accesul masinilor (de inteles) dar si al bicletelor! Eu, care aveam tot un vehicul cu roti, aveam voie? Nu era clar dar apoi mi-am amintit ca la americani tot ce nu e interzis e permis si m-am aventurat mai departe.

Dupa un pic de mers am dat de o intersectie unde au aparut indicatoare discrete si un mare panou cu placute cu numele celor care au contribuit la realizarea acestui loc, caci parc e impropriu spus. De fapt, m-am lamurit mai tarziu este o rezervatie pe care ei o numesc sanctuar.

In majoritatea spatiului natura e absolut lasata in voia ei si se pare ca de foarte mult timp. Nu sunt indepartati copacii cazuti, nici cei cazuti in lac, nu au fost asanate zonele mlastinoase ci s-au construit podete de lemn ( foarte vechi), ca sa le strabati in siguranta. In zonele fara copaci vara e o vegetatie luxurianta de stepa cat un stat de om, care acum e uscata si pe alocuri arsa intentionat ca sa imite actiunea omului dinainte de aparitia fermelor, dupa cum se povesteste in niste placute explicative plasate din loc in loc. De asemenea exista placute cu informatii istorice si zoo-botanice etc., cu poze.
Peste tot serpuiesc alei inguste unele asfaltate altele acoperite cu tocatura de lemn, primele dragi landoului, ultimele piciorului. Pasesti pe patul acela de tocatura de lemn ca pe mocheta, ti se afunda usor piciorul iar pe ploaie nu se face noroi!
Am mers aproape doua ore si nu am reusit sa vad decat o parte. Azi am mai mers doua ore fara sa trec prin aceleasi locuri si tot cred ca mai as avea de vazut multe. Azi am vazut un rau si doua parauri mai salbatice decat tot ce am vazut eu pana acum, intr-o padure incalcita si necuratata de vreascuri parca de veacuri . Totul pare straniu: fara verdeata, intreaga padure pare moarta.

Doar raurile curg lin iar pe alocuri au inceput sa apara cate o frunzulita, o viorea sau cateva firisoare de iarba. Intr-un loc am vazut -dar numai acolo- o multime de ghiocei. Erau firavi dar atat de multi intr-un fel de snopi nu ca la noi fiecare separat. Cred ca erau sute de ghiocei intr-un snop dar numai cateva asemenea snopuri. In alt loc am vazut viorele, mai rahitice ca cele de la noi precum si un fel de “nu ma uita” dar de culoare lila pal. Nu am vazut nicaieri deditei din aceia care acopera toata padurea la Cernica. Si nici viorele.
Sunt doua lacuri. Unul mai mic, aproape de sosea
si unul mai mare, langa o cabana din lemn care se va deschide in acest weekend.
Cabana a apartinut unei familii care are acolo ca piatra funerara o stanca pe care s-a pus o placuta metalica in memoria lor, semnata de copiii lor. Langa stanca e o banca din fonta lucrata astfel ca sa para din crengi de copac. Pe mine m-a impresionat.



De fapt pe toate bancile din rezervatie e scris ca la noi sapat in marmura, aici sapat in lemn, ceva de genul “in memoria lui cutare si cutarita”.
In apropiere e si un pavilion cu mese si banci rustice din lemn dar cu acoperis alb din prelata, ancorat cu odgoane de plastic, ca nuca in perete dar sunt sigura ca va avea mult succes la plimbareti cand se va deschide. Rezervatie, rezervatie dar trebuie sa aiba si omul acolo, un suc (sau o bere?!)- ceva, sa simta ca traieste. Tribut consumerismului si marlanismului caci doar nu l-am inventat noi.
Acum ca inca nu s-a deschis oficial, e liniste si pace.

E atat de mare parcul incat ieri abia am intalnit cateva persoane, desi erau zece masini in parcare. Azi, parcarea era aproape plina.
Am vazut cateva grupuri de copii veniti cu gradinita, mamici cu landouri si babute facand jogging. Acestea chiar s-au oprit sa-mi admire bebelusa si am schimbat cateva vorbe despre vremea numai buna de plimbare pentru ea.
Spre mirarea mea lumea ma saluta, ca la noi pe munte. Solidaritatea pustietatii probabil!
Am iesit pe la parcarea pe care o vizitasem zilele trecute dar nu ma dumirisem ca pe acolo se intra in parc. Credeam ca drumul se opreste la cladirea ce se vedea in fundal . Asadar de aceea nu era permisa intrarea cu masina pe aleea cu brazi!

Desi aici oamenii care ies la plimbare cu cainii sau cu copiii ce merg singuri merg de regula pe iarba (ceilalti merg cu masina, nu am vazut oameni plimbandu-se pur si simplu), in rezervatie erau semne care cereau sa folosesti numai aleile . Nu te amenintau cu amenzi dar adaugau ca in felul acesta iti aduci aportul la pastrarea rezervatiei intacte.
Aceste anunturi erau plasate pe locurile unde totusi se mai faceau poteci”neautorizate”.
Cladirea care ma speriase ieri era un fel de sediu al asociatiei/ fundatiei care administra rezervatia. Rezervatia s-a amenajat si se intretine in mare masura pe baza de voluntariat. Erau anunturi si birouri speciale care te indrumau in acest sens. Nu am intrat sa intreb mai multe dar daca era Doru précis ar fi fost curios si ar fi aflat totul.

Sa spun despre timp? Rece, cerul acoperit ba chiar dadea semne de ploaie, dar oamenii erau foarte subtire imbracati. Babutele care faceau jogging aveau niste treninguri usoare, mamicile cu landouri abia daca aveau o jacheta iar eu tremuram cu palton, caciula si manusi! Erau cel mult zece grade cand am vazut o familie cu o fetita de vreo cinci ani intr-un hanorac descheiat si cu capul descoperit. Topaia ca o vrabiuta de colo colo. De rusine am scos manusile dar dupa cateva minute de vitejie le-am pus la loc.
Partea proasta e ca obosesc ingrozitor dupa atata mers si abia ma tarasc inapoi cele 20 de minute pana acasa. Iar acolo ma prabusesc de oboseala si durere de spate iar noaptea nu ma pot odihni din cauza picioarelor : am spasme si carcei-- la ora trei dimineata eu fac gimnastica si ma frectionez cu crema relaxanta pentru picioare. Dar am de gand sa perseverez, doar-doar ma voi obisnui si voi capata o mai buna conditie fizica. Din pacate mi se face o foame teribiila si mananc in nestire.
De obicei Michelle doarme in continuare, fie pe terasa, fie in casa in landou inca o ora asa ca am timp sa mananc pana se trezeste ba chiar sa ma si odihnesc si sa-mi indrept spatele chinuit.

Poti sa te intrebi de ce trebuie sa merg atata cand as putea sa stau cu ea la aer pe banca, ba chiar pe balansoar pe terasa noastra!

Pai nu am rabdare sa stau locului, trebuie sa merg, sa vad, sa respir, sa ma minunez si sa ma bucur de tot ce vad. Si mai e si emotia descoperirii, teama de a nu ma rataci si bucuria ca uite, nici de data asta nu m-am ratacit!!!!!

PS. Zilele aste am fost iar sa fac poze si pavilionul cu prelate disparuse.

FATA IN CASA

Cineva m-a intrebat, intrucatva condescendent:

“Ce faci toată ziua când nepoţica este liniştită sau doarme?

Coşi, speli, găteşti, dai cu mătura?

În oraş când eşti învoită?

Curiozităţi dâmboviţene...”

I-am raspuns:
"Da, ai intuit bine, sunt fata in casa ca, deh! trebuie sa rasplatesc privilegiul de a ma juca cu papusica asta.
In general doarme destul de mult dar nu am timp sa ma plictisesc, am calculatorul si PPS-urile, mail-urile si skype-ul imi umplu timpul. In ce mai ramane joc solitaire, de toate tipurile, sunt fan!
De "liber in oras" nu simt nevoia caci una dintre principalele activitati este explorarea "neibarhudului" per pedes cu landoul. Dansa isi face somnul de frumusete: cum incep sa merg adoarme instantaneu, iar eu fac gimnastica de inviorare. Daca ma lasa picioarele sau mai degraba spatele, ne oprim pe terasa lor si ea doarme la umbra iar eu ma insoresc pe balansoar pandind veveritele si ascultand pasarelele. Pana mi se face foame. Mie, ca ea cred ca ar putea sa doarma doua zile si doua nopti acolo.
Din pacate aici inca e rece, doar o zi a fost intradevar cald asa ca inca nu stam afara destul de mult dar au inceput sa apara mugurii de zambile si narcise iar pe alocuri chiar cateva firisoare de iarba. Ce vrei, saptamana trecuta cand am iesit prima oara inca era inghetata piscina iar in fata terasei lor, inca mai era un mininamete de zapada de la ultima ninsoare.
Asteptam cu nerabdare plecarea ploii si venirea caldurii, ca sa mai scapam de palton si manusi si sa ne facem de cap toata ziua la plimbare".

De ce pare jenant faptul ca fac si putin menaj, nu fac nimic in plus decat acasa. Iar acum aici e acasa pentru mine. Cum ar fi sa stau si sa astept pe Dona sa vina de la serviciu sa-mi dea de mancare?